Premiu JAR România 2022

Junior Achievement (JA) România a premiat în cadrul unei festivități derulate în mediul virtual, afacerile pilot și start-up-urile create și prezentate de tineri în cadrul finalei naționale a competiției europene de antreprenoriat JA Company of the Year 2022. Evenimentul a reunit peste 280 de participanți, elevi, studenți, profesori și reprezentanți ai companiilor care investesc în programele educaționale ale organizației.

Anual, peste 2.500.000 RON ajung din partea companiilor partenere JA în școli și la echipele de elevi și studenți, reprezentând alături de susținerea programelor JA în școli și universități, modul prin care comunitatea de afaceri din România investește în viitor, aducând astfel școala mai aproape de viața reală și de mediul de afaceri.

Alături de recunoașterea companiilor care susțin programele JA, au fost premiate cele mai active instituții de învățământ, profesori, elevi și studenți, la categoriile educație antreprenorială, educație economică și financiară, educație pentru orientare profesională și STEM.

Programul learning by doing de antreprenoriat se închide anual prin finala națională a competiției europene JA Company of the Year 2022, ce a reunit 28 de echipe formate din tineri antreprenori (elevi și studenți), care și-au prezentat afacerile pilot și start-up-urile în fața juriului, format din profesioniști ai partenerilor competiției, având idei inovatoare din diverse domenii, precum: tehnologie, e-commerce, afaceri sociale, industrii creative, educație sau agricultură.

Echipele participante la finală au fost selectate din peste 250 de mini-companii înscrise în Incubatorul educațional JA BizzFactory™, în cadrul căruia și-au pilotat timp de 3 luni, ideile de afaceri, au beneficiat de mentorat și consultanță din partea consultanților voluntarilor din mediul de afaceri și au participat la peste 50 de webinare live de pregătire, pe diferite teme conexe cu antreprenoriatul. Câștigătorii din etapa națională vor reprezenta România la evenimentele europene Gen-E (secțiunile Elevi și Studenți) și SIR 2022 (antreprenoriat social, secțiunea Elevi).

Din cadrul FIMM a participat o echipa coordonate de dl. conf. dr. ing. Ciprian Rizescu care a câștigat astfel:

Marele Premiu (JA Company of the Year) – Secțiunea Studenți – susținut de Romanian-American Foundation: Echipa SignText, Universitatea Politehnica București, coordonată de domnul profesor Ciprian Ion Rizescu

„Pentru noi, experiența Incubatorului JA BizzFactory a fost un element care ne-a scos din monotonie și ne-a demonstrat încă odată cât de important este lucrul în echipă și impactul pe care o idee bună îl poate avea în societate. Am putut dobândi și aprofunda atât cunoștințe antreprenoriale, cât și legate de diferite domenii de activitate. De asemenea, colaborarea cu mentorii de la HP a fost una benefică, deoarece am putut să îmbunătățim planul de afaceri și am înțeles importanța dezvoltării unui prototip. Dorim să mulțumim întregului juriu pentru șansa oferită de a reprezenta România în cadrul evenimentului european Gen-E. Este o onoare pentru noi și o oportunitate imensă deoarece putem să ne promovam conceptul și putem să atragem atenția asupra importanței integrării persoanelor cu deficiențe de auz în societate.” – echipa SignText

„Colaborarea mea cu studenții din echipa Sign Text a început în anul 2019 la disciplina Servomecanisme și apoi a continuat când ei au participat la Incubatorul JA BizzFactory în anul academic 2020-2021. Chiar dacă atunci nu a câştigat un premiu în finală, echipa dovedea o eficienţă şi o colaborare excelentă între membrii săi, iar experienţa dobândită m-a dus la concluzia că echipa poate obţine o performanţă notabilă. De aceea, am stabilit de comun acord o nouă temă, cu o aplicabilitate practică certă. Astfel s-a constituit echipa Sign Text, o echipa închegată, cu o cercetare remarcabilă, de care sunt sigur că se va mai vorbi în viitor.” – profesor Ciprian Ion Rizescu

și

Signature Award: Innovation Award – susținut de Accenture Româniaechipa SignText, Universitatea Politehnica București